CA al TVR a aprobat participarea Televiziunii Române la Eurovision 2013

CA al TVR a aprobat participarea Televiziunii Române la Eurovision 2013
Publicat: 16/12/2012, 14:19
Actualizat: 27/09/2018, 19:41

Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune (SRTv) a aprobat, în ședința de miercuri, participarea Televiziunii Române la concursul Eurovision 2013, care se va desfășura la Malmo, în Suedia, în perioada 4 – 8 mai 2013.

Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi de membrii CA prezenți la ședința de miercuri, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Concursul Eurovision este cea mai importantă competiție muzicală internațională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), care se desfășoară în fiecare an, începând din 1956.

Cele mai bune performanțe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminița Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling și Ovi -Oslo, 2010) și o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

Melodia românească cu cel mai mare punctaj obținut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero”, compusă de Eduard Cîrcotă și interpretată de MihaiTrăistariu.

Trupa Mandinga, reprezentanta României la Eurovision 2012, s-a clasat pe locul al 12-lea în finala concursului, unde a concurat cu piesa „Zaleilah”.

Eurovision este transmis în Europa, Australia, Canada, Egipt, Asia și Statele Unite. Anul trecut, finala a avut o audiență record de aproximativ 70 de milioane de telespectatori, iar numărul celor care au urmărit atât finala, cât și semifinalele a fost de aproximativ 114,5 milioane, potrivit EBU.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Cum l-a umilit Mihai Bendeac pe Gabriel Cotabiță. L-au ajuns regretele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...